sâmbătă, 10 noiembrie 2018

Război erotico-mafiot

Oamenii nu mai sunt apreciați după valoare.

Tot mai mult contează relațiile.Pentru a susține aceasta nu mă feresc de patetism,care este o trăsătură a poporului român.
Unii colegi de profesie ,alții politicieni de vârf ridicați din nimic,alții afaceriști anonimi au schimbat macazul și se dau acum democrați și justițiari.
Ei văd în cei care lucrează mult și la un nivel înalt,că trebuie să fie neapărat bogați.Cel puțin așa cred cei care îi invidiază.


Oportuniștii rămași în anonimat au căutat tot timpul soluții pentru rezolvarea dorințelor de mărire.
Așa au apărut tot mai des operațiuni organizate cu ”iubiți sub acoperire” sau ”amanți sub acoperire ” chiar ”neveste sub acoperire” folosiți în acțiuni pentru compromiterea adversarilor politici sau afaceriști de valoare.
Fără nici-o legătură cu latura sentimentală - emoțională a românilor se pare că în cele din urmă toate personalitățile din lumea socială,dar și economică au devenit victime -țintă a unor soluții de ordin judiciar.
 ”Penali ” sau ”nepenali”,infractori sau inocenți ,vor avea dosarul lor penal.
In aceste împrejurări justiția acceptând asemenea ingerințe ,a înregistrat cea mai teribilă prăbușire în ochii populației.
Anchetele penale au devenit adevărate simulacre.Protocoalele semnate cu instituții care nu fac parte din sistemul jurisdicțional au dat naștere la soluții controversate,dar mai ales nelegale pe plan judiciar.
Prognoza avută în vedere este : când nu ai un statut nu te mai susține nimeni.
Se știe cred ,câtă indiferență îi înconjoară pe cei expuși la nelegalități.
Necazurile însă vor continua.
După această introducere începe drumul lung în justiție.Probatorii fără granițe.Demonii vremurilor apuse apar din nou revigorați.
Unii justițiabili abea au ispășit pedepse cu închisoarea, când alte acuzații intră în actiune.Abea și-au îmbrățișat iubitele sau nevestele cînd apare pericolul reîntoarcerii.
Unii au acceptat despărțirile lucrate, cât timp libertatea lor a fost restricționată.
In alte cazuri pușcăriașii  au constatat cu disperare că amantele le- au furat banii.Peste viața lor amoroasă au apărut norii. Vor rămâne copleșiți de temeri și coșmaruri,care de data asta se bazează pe fapte,iar neplăcerile vor continua și se vor amplifica.
Persoanele la care vor solicita ajutorul doar vor agrava problemele în loc să dea o mână de ajutor.
Alte tinte ce trebuie eliminate din orice fel de competiții, au devenit  adevărate experimente ce țin de ”sindromul pisicii”.
Merită să amintim aici în ce constă această  anecdotă , dintre cele mai sinistre,care este aceea cu șoarecii și pisica.
”Prin fața șoarecilor -intelectuali s-a plimbat de 2 ori pe zi pisica. Rezultat : șoarecii au devenit jigăriți,apatici,cu priviri furișate -să le plângi de milă. Morala este cutremurătoare și cu o imensă doză de umor negru .”
 Tot mai vizibil apare disprețul față de cel de lângă tine ,cu care ai colaborat.
Din nefericire se instalează tot mai mult între oameni haosul trădării.
Ne facem griji cu disperare cât de departe este STATUL DE DREPT ?!

Elena Albuțiu

luni, 5 noiembrie 2018

Puterea minții...


...asupra materiei,înseamnă înțelegerea că frecvențele formate  din cuvinte ne pot modifica aranjamentul genetic.
Din lume adunate :
90 % din codul nostru genetic poate fi efectiv transformat prin puterea gândurilor.
Cu cât mai conștient este procesul de gândire cu atât este mai mare puterea noastră de a ne transforma din interior către exterior.
Gândurile atrag anumite întâmplări.
Tot ce gândim este potențial spre realitate.
E bine să știm că oamenii din viața noastră ne oferă nu numai sprijin fizic ci și sprijin emoțional și stimulare emoțională.
Se spune că gândul are o viteză mai mare ca viteza luminii.
Iubirea însă duce de cele mai multe ori la simțul telepatic.
 Extratereștrii comunică și ei telepatic.

Si totuși câte minuni ale vieții ar trebui să știm ?
In fine să nu uităm și faptul că e bine să evităm implicarea în jocuri ale minții cu oameni experimentați deoarece aceștia stăpânesc arta manipulării și preluarii puterii.
Pe de altă parte folosirea puterii proprii pentru a conduce pe ceilalți este întotdeauna o abordare periculoasă.
In orice situație este important să avem legături cu oameni buni.
Gândurile negative trezite se întorc !Dacă nu-l gândim ,răul nu există.
Merită să acordăm atenție și altor situații, care aduc omului rău.
Imprumuturile aduc rău.
Oamenii capătă drepturi la care nu aveau dreptul,că nu aveau bani.
Se crează dezechilibru .Unii oameni capătă bunuri la care nu aveau voie,ceea ce înseamnă că ei le pierd.
De aceea să nu cerem împrumut ca să avem dreptul să avem.Căutând chilipiruri facem rău altcuiva.

Oamenii să se bucure de lucruri mici și să evităm relațiile toxice care ne distrug.Să ne alegem oamenii lângă care ne construim fericirea.
Să nu ne facem vise goale!
Să nu ne îndrăgostim de fotografii ci de fapte și oameni !

EA.

joi, 1 noiembrie 2018

Intoarcerea

Din lecțiile vieții....
Dacă lași să treacă momentul de întoarcere,te așteaptă nenorocirea.
Neșansa este cauzată în interior de o falsă atitudine față de exterior.
Intoarcerea cere întotdeauna hotărâre este un act de stăpânire de sine.
Dacă suntem capabili să ne supunem unor oameni de bine și să-i luam drept model,aceasta aduce noroc.
Există ființe marcate de o anume instabilitate interioară.Acestora trebuie necontenit să li se inventeze voință.
Este periculoasă această îndepărtare continuă de bine ,datorită unor dorințe nestăpânite urmată de revenirea la decizii mai înțelepte.
Se poate întâmpla că ne aflăm în compania unor oameni de rând,dar în același timp suntem legați de un prieten puternic și bun.
Prin urmare ne vom întoarce sigur la el.
In acest caz situația este favorabilă.
In toate cazurile după perioada declinului vine cotitura.

Puternica lumină ce fusese alungată își face din nou intrarea.Vechiul este înlăturat,noul este introdus.
Când neșansa și-a dărâmat răutatea,vin din nou vremurile bune.
EA

miercuri, 31 octombrie 2018

Dosare lucrate extrajudiciar

Mii de pagini,stenograme sau interceptări au servit la condamnarea unor oameni.
Vinovați penal sau nevinovați ei au fost eroii unor dosare lucrate extrajudiciar ,deci nelegal.
Comentariile în media a celor expuși cu cătușe  în baza unor asemenea acțiuni extrajudiciare ,
au fost de natură să le prejudicieze imaginea,statutul social,familia,sănătatea,chiar viața în unele cazuri sau veniturile,afacerile,etc.
Judecata acestor oameni s-a făcut pe placul autorilor acestor dosare extrajudiciare.
Nimeni nu s-a gândit ,chiar magistrații cu o pregătire profesională precară,sau cu moralitatea cerută profesiei de procuror sau judecător, că stenogramele,interceptările făcute de alte instituții decăt cele prevăzute în Codul de procedură penală , nu pot servi la condamnarea unor oameni.
Totodată se poate trage concluzia că atâta timp cât ești pe placul lucrătorilor extrajudicari din categoria celor recunoscuți prin protocoale ca anexe ale puterii judecătorești,nu se atinge nimeni de tine.
Habar nu au avut acești impostori ce înseamnă asta pentru JUSTITIE.
Chiar dacă nu ne oprim la detalii ,rezultatul în societatea românească a fost evident.
Atacurile opozitiei la ”penali”și a mercenarilor protestatari au fost acceptate.Amenințările și violențele publice la fel.
Tonul și violența discursurilor în parlament la fel. Ultrajul a devenit obișnuit în orice împrejurare.
Atacurile s-au generalizat la cei care aveau un cuvânt de spus.Defăimarea a ajuns un cuvânt de ordine.
Poziția în politică a unor demnitari a devenit marcată la nivel submediocru.
Discursurile politice au devenit doar un pretext ca unii politicieni să fie vocali.
 Cei care încearcă să facă ordine,să pună lucrurile la locul lor,să devină totul legal în Justiție devin victime hărțuite politic,juridic,mediatic,etc.
Presa face comentarii partinice ,echivoce,obediente.
Aceste disfuncționalități fac în final clarificarea imposibilă .
In acest context  desigur așteptam critici de la UE,de la CEDO,de la partenerii străini ,de la românii obișnuiți cu toleranța rău înțeleasă,de la politicienii derutați de propria incompetență.
Elena Albuțiu


luni, 29 octombrie 2018

Relațiile cu evazoniștii

Cine nu ar vrea să știe ?

Lista procurorilor care au tolerat furturile și evaziunea fiscală sub paravanul dosarelor de faliment;
Oamenii politici și relațiile lor cu evazioniștii.
Se știe deja că evaziunea fiscală nu se poate face fără complicitatea fiscului.
Ajutorul dat trebuie mituit pe diferite rețele corupte.
Deci corupție !
Pe această temă a evaziunii fiscale politicienii aduc acuzații confuze.
Concep scenarii ca să ascundă ipocrit fapte ticăloase .
Crează o stare de pericol pentru ordinea publică,pentru siguranța națională în România,fără soluții de îmbunătățirea nivelului de trai în mod cinstit,fără a încerca să instaleze definitiv statul de drept,adică respectarea legii.
In JUSTITIE  se practică tor mai mult jocul de-a ”mafioții”, asupra unor oameni puși sub acuzare, în mod public ,înainte de a-și face apărările în etapa de urmărire penală.
Armele mafiei locale sunt tot mai evidente: finanțare în schimbul susținerii pe toate planurile.
Oportuniștii își cumpără întâietatea.
Iși folosesc apoi puterea pentru a conduce,sau mai bine zis -a manipula- pe alții.
Există o stare aproape permanentă de amenințare.
Președinții politici tot mai des  ratați în materie penală.
Analiza politică evidențiază păreri proprii.Un fel de semnal : ATENȚIE ! Pericol.
Desigur au nevoie  de protecție ,de paravane electorale !
Apar tot mai evidente rețele infracționale de stoarcere de bani în numele puterii.
Acești campioni imorali sunt prezentați apoi ca trofee a calității de politicieni.
In mod cert însă acest mod de abordare pe plan politic este periculos.

Românii au înghițit mult : sărăcie,umilințe,haos.
Așteptăm de 28 de ani pedepsirea vinovaților.
Să fie respectate valorile....!!!
EA.

joi, 18 octombrie 2018

Magistrații sunt reticenți la verificări ?!

Consiliul Superior al Magistraturii prin cuvântul inspectorilor săi ,nu întotdeauna privesc lucrurile riguros din perspectiva legii.
De multe ori apar în spațiul public discursuri laconice în care se citează”dacă nu este interzis ,înseamnă că este permis” în loc de” NU TOT CE ESTE PERMIS ESTE SI LICIT ”pentru că tocmai aici intră în funcțiune libera apreciere a judecătorilor în concordanță cu propria moralitate și profesionalism ,de care dă sau poate da dovadă în exercitarea funcției.
Tot așa poate da dovada că nu dispune de cunoștințe juridice temeinice,că nu și-a dat seama de faptul că de pe poziția de magistrat comite chiar infracțiuni și abuzuri,care pot duce la împiedicarea înfăptuirii justiției sau care pot pune în pericol statul de drept,a întregii societăți.
Gravitatea deosebită este relevată de faptul că asemenea disfuncționalități sunt săvârșite de însăși persoanele desemnate să înfăptuiască JUSTITIA.
Fără a lămuri noțiuni ,precum ”independența” în justiție sau ”imixtiune” nu se poate vorbi de pretinse abuzuri.
De aceea se impun verificări riguroase din partea instituțiilor competente.
Verificările eronate a interpretărilor acestor noțiuni  menționate mai sus, pot duce la înțelesul că independența și pretinsa imixtiune  este un privilegiu al judecătorilor și procurorilor.
Atunci care este beneficiul părților într-un proces penal ?
Nu trebuie să fie și ei ocrotiți de abuzuri și arbitrar?
Independența nu trebuie tratată ca un paravan pentru magistrații incorecți
Modul de aplicare a legii pentru adoptarea unei soluții de către magistrați poate fi analizat de organe precum cele penale sau disciplinare (în CSM).
Este periculoasă concepția că o decizie a judecătorilor nu poate fi criticată.
Autoritatea unei hotărâri definitive este cu totul altceva.
Răspunderea disciplinară a magistraților poate fi antrenată cu privire la abateri,care constau în activități și decizii luate în cursul exercitării funcției,nerespectarea din motive imputabile a dispozițiilor legale.

Cert este însă că până acum nu a fost îndepărtat nimeni din magistratură pentru incapacitate profesională,deși legea prevede acest drept ca un motiv de încetarea funcției.
Să fie oare motivul că magistrații sunt cercetați disciplinar de colegii lor din CSM ?
Să fie magistrații reticenți la verificări pentru că vor răspunde pentru erori și prin urmare fac orice ca instituția răspunderii să nu funcționeze .
Incompetența în sistemul judiciar are consecințe deosebit de grave.
Cum exercitarea funcției unui judecător sau procuror presupune efectuarea de acte procedurale și acte procesuale este evident că pentru constatarea unor abateri ,un organ administrativ trebuie să se pronunțe.
CSM nu trebuie să dea decizii pripite pentru a respinge abuzurile semnalate la acest nivel ca să nu existe suspiciunea că există cazuri de mușamalizare.
Există manipulare în justiție ?
Cu cât limbajul prin declarații publice sau chiar în parlament este mai obscen,cu atât este mai evident interesul pentru manipulare în justiție în interesul unor infractori.
Asistăm de ani de zile la atacuri nu numai vulgare și abuzive deopotrivă.
De fapt au existat întotdeauna pârghii pentru asemenea atacuri atât prin mediatizarea obscenă și defăimătoare a avocaților sau martorilor căt și prin plângeri penale prin încercarea de intimidare.
In cele din urmă trebuie să conchidem că legea trebuie respectată de toți !

Comentariu Elena Albuțiu

miercuri, 17 octombrie 2018

Hărțuirea

Presiunea și violența verbală egalează hărțuirea.
Unii români  ar trebui să știe că oamenii nu pot fi dați la o parte de câte ori vrei.
Atacul la oamenii de stat trebuie motivat.
Este adevărat  ! In curând începe lupta electorală.
Avem mereu probleme cu Justiția,care se boicotează de multe ori prin înscenări.
Celor foarte buni în politică le lipsește susținerea sau Steaua Norocoasă.
Cei din vârf îi dușmănesc pe toți pe care nu-i pot învârti pe degete.
In mediul toxic în care trăim apar simptome de hărțuială la tot pasul.
Unii politicieni au discursuri de cocote masculine.Vorbesc mult și nu spun nimic.Numai bârfele și defăimarea altora sunt menite să le satisfacă orgoliul rănit de eșecuri.
Această tagmă, destul de compactă în ultima vreme a realizat târziu, că nu au șanse de a se remarca în preajma unor personalități.
Pe de altă parte românii trăiesc mari tensiuni, ca urmare a unor persecuții și umilințe evidente prin refuzul de a avea acces la o Justiție dreaptă.
Independența Justiției este încă sub semnul întrebării și implementarea masurilor anticorupție
Trebuie să știm că asemenea situații produc resentimente.
Remarcăm în politică o serie de aspecte scăpate de sub control.
Așa ar fi faptul ,că orice succes stârnește reacții contradictorii.
Perdanții simt că judecata morală a românilor îi apasă greu și atacă sperând să-și găsească un plan de revigorare în fața electoratului.
Să nu uităm că Romania are și prieteni :UE,SUA,NATO.
Tări importante ne sprijină.
Si totuși pe plan intern corupția a ajuns pe un plan înalt,întărirea instituțiilor de stat la toate nivelele se face cu timiditate.
Mereu ne abatem de la normalitate.
Autoritatea este folosită de multe ori fără discernământ.
Nu știm încă ce înseamnă libertate.
Romania este blocată de frică.
Nici vorbă de echilibru prin libertatea cuvântului.
Protestatarii au devenit o adevărată provocare la adresa normelor sociale,o îndrăzneală fără margini împotriva conformismului.
Rezultatul unor asemenea acțiuni nu servesc din nefericire Romaniei,nu conduc la obiective sociale,nu privesc nivelul de viață a românilor.
Se susțin instituțiile de forță . Se face din nou apologia cătușelor.
Ce să mai analizăm când la nivel de Strassburg probemele penale din Romania au făcut obiectul unor condamnări.
Despre armonizarea instituțională la nivelul statului și PACEA INTERNA .iminentă se vorbeste conjunctural și fără fermitate ori voință politică reală.
Doar cuvinte ?
Elena Albutiu