duminică, 5 mai 2019
Referendum pentru cultivarea cauzelor pierdute
Să ceri prin referendum, acordul electoratului să ”limpezească” acțiunile actualului guvern,în sensul că a sosit momentul să le fie clar,sau și mai clar ,că românii nu vor stoparea luptei împotriva corupției este ceva lipsit de sens.
O asemenea inițiativă este o cauză CLARA de ineficacitate,ce constă în lipsirea unui rezultat pozitiv de orice efect.
Adică este ceva caduc.Ceva fără putere legală.Ceva desuet,ieșit din uz,chiar nul.
De ce ?
Pe deoparte că întrebarea ”Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiunile de corupție?”nu este admisă de Constituția României,întrucât o eventuală revizuire nu poate suprima drepturi și libertăți fundamentale,după cum subliniază și Augustin Zegrean,fostul președinte al CCR.
Pe de altă parte ,chiar și în regimul comunist erau exceptate de la amnistie și grațiere infracțiunile de corupție,ca :luarea și darea de mită,ultraj,trafic de influiență. Mai mult erau exceptate de la măsurile de clemență și infracțiunile comise cu violență :crime,viol,etc.și în plus toți recidiviștii.
Așa fiind și fără să fim puși în situația unor acțiuni de actualitate , lupta împotriva corupției nu este afectată prin niciun act juridic al actualei guvernări.
Un eventual act juridic favorabil întrebării puse în referendum este din start sortit pieirii,lipsit de trăinicie,șubred,învechit.
Răspunsul ”DA”,cade spontan,înainte de vreme pentru simplu motiv că nu are putere legală,nu pentru faptul că românii ar vrea să înceteze lupta împotriva corupției ci pentru faptul că asemenea acțiuni nu au putere legală.
Nimeni nu se îndoiește că în România se dorește clar continuarea luptei împotriva corupției,dar prin măsuri legale și eficiente,cum ar fi , întărirea instituțiilor statului cu autoritate în acest domeniu,prin educație,prevenire,prin pedepse clare și imediate celor vinovați,prin eradicarea corupției de putere,prin profesionalism din partea celor chemați să aplice corect legea.
In anul 2019,este demodat,desuet să acționăm public cu măsuri ieșite din uz,învechite,cu reguli solomonice ,fără putere legală.
In fine, cauza de ineficacitate este suficientă pentru a lipsi un eventual act juridic favorabil întrebării decise,de orice efect în condițiile în care intervin situații independente de Constituție și codurile penale și procedură românești.Dar cheltuielile pentru punerea în practică a acestor fantezii apuse,cine le suportă ? Evident statul român.
Dacă politicienii nu sunt cinstiți,nu sunt corecți,tenace în acțiuni benefice poporului român,desigur încearcă să speculeze diverse scenarii pentru a se menține mult timp în vârf.
Dacă nu fac valuri vin intemperiile peste ei,toate provocările neprevăzute și se duc pe partea descendentă.
Elena Albuțiu
joi, 2 mai 2019
LANȚUL SLĂBICIUNILOR
Chiar o privire sumară pe soarta țării,ne pune în temă,ca simpli cetățeni,că în România JUSTIȚIA nu se face în toate cazurile în baza legii.
Ce se vede cu ochiul liber ?
Încălcarea independenței judecătorilor se face frecvent prin presiune pe hotărârile judecătorești,pe soluții.
Instituții neautorizate prin Constituție,au făcut imixtiuni nepermise în actul de justiție,prin protocoale nelegale.
Procurorul general nu a prezentat adevărul despre aceste nelegalități.Dimpotrivă s-a purtat ca un lider al statului paralel.
CSM,ICCJ nu au dat decizii pentru anularea protocoalelor nelegale.
Oamenii politici au practicat relații nepermise cu evazioniștii fiscali,sub privirile placide ale ANAF si evident ale judiciarilor.
Stim deja că evaziunea fiscală nu se poate face fără complicitatea fiscului !!!!.
Ajutorul dat a trebuit mituit,pe diferite rețele corupte.
Această gaură neagră a bugetului de stat nu a făcut niciodată obiectul unor acuzații clare.
Au existat multe interese să fie ascunse fapte grave de evaziune fiscală,care au creat permanent o stare de pericol pentru ordinea publică,pentru siguranța națională.
Din nefericire românii în contextul general au devenit leneși.
Cei harnici au plecat,iar cei rămași nu se implică.Dacă se implică sunt dărâmați.
Celor tineri, părinții nu le cere să muncească. Se pare că tânăra generație are cât merită.
Se fac pe mai departe ilegalități grave.
Se fac scenarii concepute de forțe oculte (deocamdată!)menite să ascundă fapte ticăloase.
Se tinde spre câștiguri îndoielnice. Multă dualitate.
E clar că se întâmplă tot timpul ceva neplăcut.
Nimeni nu mai face un pas fără a urmări ceva,un câștig oarecare.
Avem legi suficiente.dar nu avem cine le aplica.
Nu simte nimeni că discursurile publice nu sunt în regulă ? Se remarcă în mitinguri ,latura aventuroasă a politicienilor,menită să-i scoată în evidență.
PNL ,urmărește furibund propriul interes.Poziția în politică zero-barat.
Au undă verde de la procurori.Scutiți de dosare penale ,deși și-au folosit locurile în politică pentru a se îmbogăți.Nu am văzut încă pe niciunul cu petice,cu grimasa milei umaniste,habar nu au ce înseamnă guvern,parlament,președenție.
Stiu un singur lucru ,să se ocupe de decredibilizarea adversarilor politici.
Nu știu să mai ascundă interesul morbid pentru putere.Își imaginează că sunt morali,că au voință,că multe lucruri depind de ei.In realitate definesc un comportament distructiv.
Nu privește pe nimeni dezvăluirile privind irsponsabilitatea,celor de la putere ,care îngroapă România.
Deciziile CCR ,care anulează interceptările ilegale,metode care au trimis mii de oameni la închisoare cu probe nelegale,nu mai interesează pe nimeni.
Corupția de putere a fost legalizată de Julien Cioloș și nimeni nu scapă țara de aceste legiferări prin ordonanțe de urgență a guvernului de tehnocrați.Un eșec pentru Romania.
Cioloș Julien,vrea din nou putere ! Acum îl interesează culoarea politică.
Premierul Dăncilă Viorica ,plutește prin probleme.Din păcate haotic.Deja a făcut o chestiune personală din dorința de a avea darul vorbirii.O preocupă prea mult cum vorbește în discursurile scrise de alții,decât pasiunea problematicii cu care este confruntată.
Dragnea Liviu,dacă ar fi mai diplomat, ar fi senzațional.Poporul român nu este însetat să afle de iubirile lui tardive,despre care vorbește public,ca și când lumea ar fi interesată de viața lui privată.
Românii ar vrea să iasă la suprafață cu transformări ce privesc îmbunătățirea vieții lor.
In probleme esențiale se fofilează .
Călin PopescuTăriceanu,parcă așteaptă la cotitură,cine e mai bine aspectat în această campanie electorală pentru europarlamentare.Crede că la prezidențiale va face front comun cu câștigătorii.
Victor Ponta,după ce a s-a așezat pe tobogan,echipat cu funcții importante în stat,de premier și președinte PSD,acum este iar la început de drum. A scăpat de închisoare ! Vrea totul înapoi.
De data asta a luat-o rău pe arătură. Critica excesivă a PSD abandonat de el în condiții rămase obscure ,nu mai poate reprezenta pentru el o rampă de lansare.Cu Dragnea,sau fără Dragnea !Obsesia lui Ponta !
In cele din urmă oamenii se simt agresați de ambițiile conflictuale ale politicienilor.
Pe oameni nu-i interesează câți parlamentari au trecut la PNL,la PRO România,la USR și nici alte variante.De fapt acum traseiștii sunt doar curtați.Vom vedea ce se întâmplă ?
Ar trebui interzise în campania electorală practicile de intimidare a parlamentarilor cu dosare penale,care nu sunt de actualitate !
Problematica financiară a României nu se rezolvă cu dosare penale.Dimpotrivă .
Deciziile ce țin de atribuții constituționale întârzie ,printr-un refuz explicit.Există motive subiective de suspans ?
Motivele de întârziere obiective sau subiective blochează alte instituții !
Interimatul în guvern ,pune în evidență doar incapacitatea de a conduce țara prin demisii ,revocări de miniștrii.
In fine am vrea toți românii să fim mândrii de aleșii noștrii,iar actuala campanie să scoată la suprafața valorile românești pe toate planurile sociale,politice,economice,educație.
Comentariu Elena Albuțiu

miercuri, 17 aprilie 2019
Să credem în oameni !
Din înțelepciunea străzii :
Cred în oameni și cred că nimeni nu poate rupe lanțurrile vieții fără o voință puternică.
Voință și speranță . Da.
Loialitatea și încrederea sunt lucruri importante.
Aptitudini manageriale și organizatorice aduc faima.Curajul și îndrăzneala ,deasemenea.
Muncă,foarte multă muncă pentru a obține ce vrem.
Munca grea nu trebuie să ne displacă !
Nu toată lumea însă aplaudă eforturile celorlalți.
Sunt întotdeauna oameni care să te tragă în jos.
Când ești admirat,atragi inevitabil invidia ”factorul detractor”.
De multe ori ne facem dușmani prin puterea personalității noastre și prin ambițiile așa zis ”olimpice”.
In fine ne străduim să nu primim ceva pe degeaba.
Nu-i ușor să fii ”truditor” !
Câteodată suntem exagerat de autoritari,doar din dorința de a nu fi subalterni.
Pasiunea,idealismul și stilul incisiv,dau naștere ambiției și forței pentru a menține un ritm susținut în perioade grele,păstrând însă umorul și dăruirea.
Numai așa reușești !
Pasiunea și perseverența este formula impresionantă pentru succes.
Dacă ne dăm cuvântul,trebuie să avem și puterea să mutăm munții din loc,mai ales dacă e în joc propria reputație.
E bine să știm ce-i face fericiți și pe ceilalți.
Firesc ar fi să fim mărinimoși și să facem din fiecare zi o sărbătoare.
Spiritele generoase disprețuiesc meschinăria ,ce-i mărunt,răutăcios și trist.
Depinde de noi să putem să facem din fiecare zi o sărbătoare.
EA
Cred în oameni și cred că nimeni nu poate rupe lanțurrile vieții fără o voință puternică.
Voință și speranță . Da.Loialitatea și încrederea sunt lucruri importante.
Aptitudini manageriale și organizatorice aduc faima.Curajul și îndrăzneala ,deasemenea.
Muncă,foarte multă muncă pentru a obține ce vrem.
Munca grea nu trebuie să ne displacă !
Nu toată lumea însă aplaudă eforturile celorlalți.
Sunt întotdeauna oameni care să te tragă în jos.
Când ești admirat,atragi inevitabil invidia ”factorul detractor”.
De multe ori ne facem dușmani prin puterea personalității noastre și prin ambițiile așa zis ”olimpice”.
In fine ne străduim să nu primim ceva pe degeaba.
Nu-i ușor să fii ”truditor” !
Câteodată suntem exagerat de autoritari,doar din dorința de a nu fi subalterni.
Pasiunea,idealismul și stilul incisiv,dau naștere ambiției și forței pentru a menține un ritm susținut în perioade grele,păstrând însă umorul și dăruirea.
Numai așa reușești !
Pasiunea și perseverența este formula impresionantă pentru succes.
Dacă ne dăm cuvântul,trebuie să avem și puterea să mutăm munții din loc,mai ales dacă e în joc propria reputație.
E bine să știm ce-i face fericiți și pe ceilalți.
Firesc ar fi să fim mărinimoși și să facem din fiecare zi o sărbătoare.
Spiritele generoase disprețuiesc meschinăria ,ce-i mărunt,răutăcios și trist.
Depinde de noi să putem să facem din fiecare zi o sărbătoare.
EA
duminică, 14 aprilie 2019
Interviu imaginar cu un procuror clonat în presă.
Subiecte care rămân populare.
A fost o vreme prin anul 2002,când procurorul Lele Alexandru de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor ,în urma suspendării din funcție, fiind inculpat acuzat cu fapte de corupție, a ajuns jurnalist la Gazeta de Oradea.
Cine l-a cunoscut în acest context doar ca om de presă ,a greșit total !
De ce ? Pentru că a devenit și un veritabil om de afaceri.
A reușit cu banii și renumele temut câștigat în presă,să investească în justiție.
Așa a ajuns în scurt timp ca imaginea lui să fie corelată cu senzaționalul funcției de procuror ”justițiar”,ceea ce i-a asigurat menținerea pe linia de plutire în presă.
Așa a reușit ca, în nici doi ani de gazetărie,să devină cunoscut în noua meserie ca procuror-ziarist !
Răsfoind gazeta orădeană,vizionezi televiziunile locale sau naționale,la interval de câteva zile ,vei descoperi cuvântul ”Lele”.
De unde ,până unde atâta importanță acestui cuvânt ?
De ce reacționează lumea atât de diferit la publicațiile lui inspirate din istoria parchetelor bihorene ?
Nimeni nu vrea să spună acestui om că suspendat din funcție nu se mai poate purta ca un magistrat.
Așa că se pune legitima întrebare ?
A devenit Gazeta de Oradea o publicație de succes ?
Să-l întrebăm imaginar pe fostul procuror ?
Deci :
Reporter : Te împarți mai nou între cariera de magistrat și cea din media;le-ai luat locul prietenilor ziariști și ai ce povesti ? Cum ai aflat de preselecția de la Gazeta de Oradea pentru postul de director editorialist ?
LL: Tocmai am fost șutat pe nedrept din magistratură ,pentru comiterea de nelegalități neimputabile,pe care am reușit să le maschez,ani de zile,cu eleganță.M-am dus la Cluj să-mi cumpăr încălțăminte corespunzătoare drumurilor ce le aveam de făcut și mi s-a comunicat că am fost ales evident să conduc,”Gazeta de Oradea”.Printre altele subliniez că era și o gazeta pentru bărbați,cu B mare.
Reporter : Ai dat niște probe ? Cum a fost ?
LL: Am avut emoții foarte mari,pentru că eu am lucrat ani de zile în ”subteran” pentru media și nu știam că mi se recunoaște vechime în muncă.
Reporter : Te mai ocupi de Justiție ?
LL :Mă ocup foarte mult.Ca procuror am compus multe anchete jurnalistice pentru a susține viitorul procesului meu penal,care de ani de zile este studiat de instanțele naționale și încă nu au dat un rezultat excepțional, așa cum mi-am dorit.Am colaborat și cu alte ziare,am colaborat cu aproape toată media.
Reporter : Te simți bine ca ziarist ?
LL :Da,cum să nu ?Dacă mă cunoști doar ca producător în exclusivitate la GO,vei vedea că acolo sunt de fapt mai mulți oameni minunați,care însă preferă anonimatul. Cu toții am venit la gazetă să facem un bine oamenilor,care nu mai văd nimic în orizont înafară de mine.Mai clar le aduc o licărire de speranță.E mai mult o chestiune de suflet,care mă caracterizează când fac treaba bine.
Reporter :Vrei să-ți duci mandatul de inculpat până la condamnare ? Nu ți-e teamă că ești etichetat de presă ”corupt”?
LL:Eu vreau să-l duc,dar depinde ce se va întâmpla cu LEGEA . Adică dacă aceasta va mai exista până la judecarea problemelor mele penale.
Deocamdată mai am ”firul roșu”” activ.Mi-a fost instalat imediat după ce am ajuns în presa expresiei libere.Asta este chestia cea mai importantă.Reacțiile mele față de acuzații sunt percepute imediat unde trebuie.
Reporter : Cum ți se par dezvăluirile ,din dosarele pe care le-ai instrumentat ca procuror ? Imi poți da vreun nume ?
LL :Nu pot ! Numele le am în cap,în ordinea gândită de mine atunci când i-am arestat pe mafioți ! Acum mă gândesc serios că am nevoie de ajutor ca să bag oamenii după gratii.Degeaba văd acum hibele mele ca procuror.Mulți mi-au spus că nu am lucrat bine.Asta nu înseamnă că e vinovat cineva,ci că e vorba de o nouă mentalitate,pe care eu am studiat-o de când lucrez la Gazeta de Oradea. Si cred că este o chestie destul de evidentă !!!!
Reporter :Ti s-a întâmplat până acum să primești vreun telefon politic,despre cum să rezolvi un dosar penal ca procuror :
LL : Mi s-a întâmplat să fiu ironizat politic.Asta s-a întâmplat atunci când am intrat cu picioarele în politică și am lăsat în urma mea un miros de caviar.Dar nimeni nu mi-a spus să fac aia sau aia la......telefon.Eu nu am vrut niciodată să girez pentru altul. Ar fi fost o catastrofă pentru bugetul meu.Am dat întotdeauna soluții radicale,să nu-mi scape nimic.La fel procedez și cu gazeta,fac treburile mari bine !
Reporter : Ai fost vreodată îndrăgostit ?
LL :Intotdeauna am fost îndrăgostit de oameni de afaceri,de politicienii cu dosare penale.Intotdeauna mi-a plăcut să contrazic,dar sunt bine sănătos și optimist și asta îmi dă vitalitate și forță.
Reporter :Crezi că în viitor vei avea timp liber ?Munca în presă credem că te acaparează...
LL :Dosarele mele penale merg de la sine,trebuie să mă mai ocup de ele din punct de vedere geografic,dar în rest am timp liber destul pentru gazete pe care le scot doar o dată pe săptămână.
Reporter : Fizic ai vreo preferință ?
LL: Imi plac femeile de carieră....de piatră !...și care nu mă ignoră.
Reporter : Ce apreciezi tu în general la o femeie ?
LL : E un răspuns greu de dat,oricum mie îmi plac defectele unei femei și la asta m-am gândit toată viața !
Reporter : Ce părere ai despre dreptul la replică în presă ?
LL : Eu cred că scrierile despre mine,rezolvă printr-o singură proiecție,foarte importantă,problema presei de genul ”dreptul la replică ”.
Reporter : Mulțumim pentru sinceritate și consideră că ai primit o biluță albă ,pentru că vom milita să nu fii scos din presă !
Publicația a apărut în anul 2011 în lucrarea ”Un rebut al justiției românești”/Elena Albuțiu
EA.

sâmbătă, 13 aprilie 2019
Cum se descurcă în justiție un procuror inculpat, acuzat de corupție.
Subiecte de actualitate.
Colecția de ziare vechi.
Jurnale locale Oradea :Bihoreanul 2005 (Martor incomod);Informația deVest 2006 -2008 (Replică la replici ).
Caz singular în media (Trustul de GAZETE Cluj Napoca,Gazeta de Oradea,Gazerta de Cluj,Gazeta de București ).
De-a lungul anilor ,fostul procuror Lele Alexandru,de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a fost anchetat penal de procurori din Parchetul General București pentru comiterea a peste 20 de infracțiuni grave de corupție,printre care luare de mită,favorizarea infractorului,fals intelectual,reținere de înscrisuri,trafic de influiență,,cercetare abuzivă .
In perioada 1995-2001 procurorul a făcut obiectul unor cercetări sub aspect penal,dar și disciplinar.
Pentru faptele de corupție anchetate procurorul a fost deferit justiției prin rechizitoriul întocmit în luna august 2002.
După inculpare ,cum era și firesc și legal,procurorul a fost suspendat din funcție.
Acesta a fost punctul culminant în care procurorul inculpat a făcut primul pas real în presă și anume la Gazeta de Oradea.
Apariția unui magistrat -inculpat pentru fapte de corupție ,ca jurnalist într-un ziar local,a constituit rampa de lansare a unui nou concept despre justiție și anume acela a unei justiții paralele.
Procurorul suspendat a urmărit ca jurnalist la Gazeta de Oradea scopuri spectaculoase: ațâțarea la discordie,exterminarea unor oameni valoroși profesional,provocarea de tulburărri în activități esențiale -ca justiția,dezagregarea socială prin intermediul presei,reușind să intenteze numeroase procese de intenție unor oameni cinstiți pentru fraude care nu s-au făcut și care niciodată nu au făcut obiectul unor anchete penale.
Cel care a dezlănțuit ani de zile,scandal după scandal,cu aroganța unui infractor lăsat în libertate a fost nimeni altul decât Lele,pe care nu l-a interesat după suspendarea din magistratură ,decât să prindă un alt job,de data asta în presă și din care să-i iasă venituri mari,relații benefice pentru el,obținute desigur prin santaj în presa scrisă de el.
Așa au început anchetele ”jurnalistice”publicate de fostul procuror ,un fel de bla-bla-uri susținute de interesele personale ale autorului.
Lele în Gazeta de Oradea și-a derulat activitatea evident fără a respecta normele elementare ale jurnalismului,adică nu a stat de vorbă cu ”victimele”,nu a publicat replici,nu a controlat veridicitatea informațiilor. Totul s-a petrecut la nivel de ”radio-șanț”.
Ca procuror,chiar suspendat nu putea cumula magistratura cu jurnalistica.Deci o altă ilegalitate.
Așadar în noua postură de inculpat trimis în judecată pentru fapte de corupție,procurorul -inculpat s-a lansat într-o justiție paralela,care paradoxal avea o puternica sustinere extrajudiciară;magistrați cu dosare penale instigați pentru compromiterea proceselor,foști colegi-procurori cu procese penale-adoptați pentru ”spălare de noroi”,persoane cu funcții importante ,sătule de santaje publice și cu perspective penale și alții care plăteau bine să fie lăsați în pace ,
Ce fel de persoane a atras LL în perioada ”jurnalistică” ?
Cu siguranță nu oameni care nu i-au folosit la nimic.
Așa s-a ajuns la comentarii ,informații din dosare penale,acte de urmărire penală comentate public,atacuri la anchetatori ,prejudiciind incontestabil prin publicațiile sale ACTUL DE JUSTITIE.
Tot așa a ajuns procurorul -inculpat să atace incalificabil avocații denunțătorilor săi,care se aflau în arest preventiv.
Așa a ajuns Lele-PROCUROR-INCULPAT -JURNALIST !
Pe acest individ însă nimeni nu l-a împiedicat în desfășurarea dosarului său de corupție,care periodic era strămutat geografic în diferite instanțe din țară,timp aprox.6 ani.
In tot acest timp,instanțele la care dosarul a ajuns pe rol s-au ocupat exclusiv de chichițe procedurale ,susținute ca nulități așa zis demonstrate cu tăieturi din ziare ,evident din publicațiile sale în gazete,unde inculpatul își ultragia anchetatorii,urmărea compromiterea probelor acuzării,menținerea nelegală în stare de arest a denunțătorilor,atacuri din postura de victimă politică,etc.
După câțiva ani de ”expresie liberă”,procurorul mazilit din magistratură pentru fapte grave de corupție,a cam spus totul în materie de intimidare,de distrugere a probelor,de ultragierea anchetatorilor din dosarele sale penale.
Totuși mai are o mare întrebare ?
După ce dosarul său s-a aflat pe masa unui număr impresionant de instanțe judecătorești ca urmare a strămutărilor cerute de el, nimeni nu a reușit să-l interogheze și să intre în fondul cauzei,dar instanțele nu s-au pronunțat nici asupra nenumăratelor nulități procedurale,așa că s-a născut o nouă întrebare.
Va găsi procurorul inculpat în România ,o instanță capabilă să-i înghită pe nerăsuflate inepțiile judiciare sau politice,pe care le vehiculează fără discernământ de ani de zile ?
Da ! A găsit salvarea prin ”găselniță” la Curtea de Apel Alba Iulia,care prin decizie definitivă și irevocabilă a restituit dosarul la procurorii din DNA Bucuresti (!?) pentru refacerea urmăririi penale în totalitate pentru lipsa semnăturii procurorului general al României,semnătură care în lipsa acestuia a fost avizată pe rechizitoriu de adjunctul său.
Ca să găsești o asemenea nulitate în procedura penală trebuie să știi carte în știința dreptului !
Totuși să plimbi un dosar penal timp de 6 ani, la mai multe instanțe din țară ,invocând o posibilă imixtiune politică, prin strămutări admise în cascadă de fostul Tribunal Suprem București ,trebuie să fii procuror ...cu relații oculte ! Dar cine credeți că l-a apărat de dosarul penal de corupție în parlamentul Romaniei ? Nimeni altul decât deputatul Emil Boc ,aflat atunci,foarte vocal în opoziție.
De atunci Lele a fost din nou ”îmbarcat” procuror. I s-au acordat miliarde lei vechi, despăgubiri pentru perioada cât a fost suspendat din funcție și în plus a obținut și daune morale peste 100.000 euro,pentru suferința romanțată descrisă în publicațiile sale din gazete.
Acum,Lele s-a refugiat în avocatură,acceptat tocmai la Baroul Mehedinți,unde se pare că nu s-a observat pregătirea lui profesională precară,dar profesează la Oradea,”luminând” din nou justiția bihoreană.
Comentariu Elena Albutiu

miercuri, 10 aprilie 2019
Impas acutizat în relațiile politice
Sinceritatea în dialog ar rezolva conflictele .
Apar mereu parteneriate,aparent într-un registru bun.
Răsar prieteni,sentimente mai bune,dar și răzbunări,împăcări,despărțiri.
In loc de activități constructive îi leagă ambiția pentru putere.
Există o mare preocupare pentru idei noi,proiecte,să spună ce au de spus.
Opoziția devine mai atractivă și încearcă să demonstreze o alternativă constructivă în condițiile excesului de personalitate a pornirilor necenzurate ale președintelui PNL Ludovic Orban.
Legătura originală ,dar instabilă,conjuncturală,de fapt și nu de drept, cu președintele României ,aduce multe schimbări și surprize în politică.
Ce mai contează poporul ?

sâmbătă, 30 martie 2019
Obsesia protestelor continuie
Prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor se prevede la cap.”Incompatibilități și interdictții,-art.9,că :
1.Judecătorii și procurorii nu pot face parte din partide sau formațiuni politice și nici să participe la activități cu caracter politic.
2..Judecătorii și procurorii sunt obligați în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau manifestarea în orice mod a convingerilor politice.”
Aceste interdicții sunt reluate în Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor ,la art.4.
”1.In indeplinirea atribuțiilor de serviciu judecătorii și procurorii nu trebuie să fie influiențați de doctrine politice.
(2) Judecătorii și procurorii nu pot milita pentru a folosi prestigiul sau imaginea lor în scopuri politice.
In acest fel independența justiției ar avea de suferit.”
Din aceste interdicții rezultă că magistrații să nu facă politică.Acțiunile lor nu trebuie îndreptate împotriva unui partid și nici să nu sprijine un partid.
Nu trebuie să existe afiliere cu partide politice sau chiar cu o ideologie.
Concluzia ar fi că aceste interdicții legiferate se referă la asocierea magistratului cu factorul politic.
Așadar justiția reprezintă puterea judecătorească într-un stat de drept.
Puterea judecătorească este una din cele trei puteri fundamentale dintr-un stat democratic modern (celelalte puteri : executivul și legislativul )
Rolul puterii judecătorești este de a interpreta și aplica legile în numele statului.
Cum este organizată justiția ?
Nimeni nu este mai presus de lege,așa că în fața justiției nu trebuie să primeze alte caracteristici ale cetățenilor.Pe scurt justiția este unică,imparțială și egală pentru toți.
Ea se înfăptuiește în instanțe și în numele legii.
Dacă justiția se înfăptuiește în instanțe și nu pe treptele din fața instituțiilor care o găzduiesc,și nici prin audiențe la vicepreședintele Comisiei Europene din Bruxelles,atunci apare o mare suspiciune că unii judecători și procurori protestatari din România , solicită control politic asupra activității judiciare.
Cum ?
Un judecător-Cristian Dănileț ,fost membru CSM,participant activ la mai multe proteste organizate cu judecători și procurori,dar și la proteste stradale cu caracter pur politic.
Arogandu-și calități de lider-protestatar ,acesta declară public ”am ales 30 judecători și procurori de la toate instanțele ,de toate nivelurile din țară pentru a merge pe 4 aprilie 2019 la Bruxelles pentru a discuta cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans ,căruia îi va expune motivele protestelor magistraților români”.
Care-i situația magistraților români ?
Suspectează C.Danileț -cariera magistraților sub control politic ?
A ales controlul politic privind asemenea suspiciuni ?
Sunt aceste proteste generalizate în justiția română ?
Asemenea acțiuni,cum este demersul la Comisia Europeană se înscrie în libertatea de exprimare ?
Libertatea de exprimare este ”sfântă”,spune C Dănileț .
Cu acest slogan așteaptă magistrații protestatari răspuns politic ?
Nimeni nu vrea să vadă că politica mutilează puterea judecătorească ?
Ce fel de justiție așteptăm de la Bruxelles ?
O justiție unică,imparțială și egală pentru toți se înfăptuiește în Romania -în instanțe și în numele legii.Punct.
In timpul dedicat protestelor, cu de la sine putere ,din partea unor magistrați -organizați de un lider autointitulat,judecătorii comit cu bună știință ,refuzul de soluționarea cauzelor,cu care sunt investiți și pentru care sunt plătiți din bugetul de stat conform programului de lucru.
Un asemenea comportament definește -denegarea de dreptate,care înseamnă refuzul ,chiar temporar din partea unui organ de jurisdicție de a soluționa pricinile cu care a fost sesizat.
Denegarea de dreptate o recunosc justițiabilii ,care au dreptul legitim de a solicita judecătorilor să soluționeze cauzele cu care au fost sesizați în mod imparțial și într-un timp rezonabil,care în mod firesc înseamnă programul de lucru și planificarea în completuri de judecată.
Față de aceste obligații legiferate ,magistrații protestatari,care-și afișează imaginea la nivelul străzii sau în pelegrinaj la instituții europene ,apar într-o confuzie regretabilă și inadmisibilă în manifestările organizate cu de la sine putere,deci anarhic,încălcându-și obligațiile de serviciu.
In acest mod este încălcată așadar și îndatorirea legală a magistraților de a soluționa cererile ce sunt de competența activității judiciare.....in instanțe sau parchete !
Incălcarea reglementărilor legale privind îndeplinirea atribuțiilor de serviciu este și în cazul magistraților un abuz,deci faptă ilicită și în consecință se cere a fi sancționată, iar pagubele cauzate în acest mod ,prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu să fie reparate .

Abonați-vă la:
Postări (Atom)