marți, 1 noiembrie 2016

Adversari politici penali ?

Istoria se repetă !Se încearcă manipularea electoratului !
Aflăm că în ziua de azi,în plină precampanie electorală,cheia succesului în politică este să ții adversarii politici în mână.
Cum ?
Indiferent, care om politic se lansează în discursuri privind adversarii politici,ar trebui să aibă minime cunoștințe juridice,dacă înțelege să invoce imacularea altor politicieni pe teme penale  -versus tabăra  adversă.
De exemplu ,tot mai des sunt admonestați adversarii politici pe tema că sunt ” penali ”.
Cetățenii se informează constant asupra substanței acestor discursuri echivoce.
Romanii s-au eliberat în ultimul timp tot mai mult de comportamentul obedient  și vor să cunoască de unde au apărut nenumărați ”penali” în anumite partide politice și cei ”curați” stationează în altele.
In principal după numele politicienilor citați ,înțelegem că este suficient să ai dosar de urmărire penală în curs de anchetă, ca să fii ”penal”.
Total greșit juridic,având în vedere că vinovația penală o stabilesc judecătorii prin hotărâre definitivă și irevocabilă,ceea ce nu este cazul în exemplele citate.
In politică însă ai putea să  devii foarte ”penal” ,”foarte imoral” în concepțiunea oratorilor prin faptul că se constată comiterea unor infractiuni de corupție în timp ce persoana vizată sub aspect de moralitate ocupă o funcție politică sau chiar lider politic.
Dacă analizăm în România ,informațiile din media  constatăm că poate fi pusă în discuție, conjunctural doar fapta unui singur lider politic,co-președinte la un partid politic,care în timpul exercițiului acestei funcții a fost prins în flagrant cu o sumă imensă de euro în autoturismul personal,sumă pe care nu a putut-o justifica legal și care era ascunsă și transportată în capitală, prin bunăvoință un prieten.
In acest caz problema s-a tratat politic ,paralel cu aspectul juridic.
Adică prin scoaterea din funcție și excluderea din partid a persoanei inculpate imediat de DNA,pentru o gravă infracțiune de corupție ,fără a se discuta viitorul politic a intregului partid în fața electoratului.
Dacă ne gandim că,  politicienii din tabăra adversă  pentru fapte denunțate din perioade când nu activau politic,fapte anchetate de procurori ani de zile,sunt atacați violent și ”măturați” cu virulență din politică,călcând Constituția și legile țării,atunci să ne aplecăm puțin asupra modului cum se tratează juridic infracțiunile flagrante comise în timp  ce ocupi funcții de lider politic.Practic în toate cazurile ,infracțiunile flagrante se anchetează și se judecă de urgență,pentru simplu motiv că infracțiunea este descoperită în timpul săvârșirii ei,sau imediat după săvârșire.Trebuie să existe un proces verbal întocmit cu ocazia constatării infracțiunii flagrante,care este o probă importantă a cauzei ,iar procesul nu se desfășoară pe bază de ”suspiciuni rezonabile” ci pe bază de certitudini .Aceste procese permit soluționarea cu celeritate a unor asemenea cauze penale.
Marginalizarea politică a unui inculpat,autor al unei infracțiuni de corupție ,descoperită flagrant,nu rezolvă nici pe departe pericolul social ce-l reprezintă în societate.Cauza trebuie soluționată după legile penale.
In baza unei hotărâri penale definitive vom ști dacă persoana inculpată este sau nu vinovată și mai ales ”penală”.
Manipulând electoratul cu noțiuni juridice ,străine momentului de precampanie și campanie electorală ,ne gasim în situații care mai tîrziu ar putea influiența dezvoltarea economică și nu numai, a României.
Elena Albuțiu




Niciun comentariu: