luni, 23 ianuarie 2017

Cine ne apără de procurori?


Dupa mintea unora -procurorii sunt în așa măsură fixati pe reprimare pentru nesupunere, încât orice plângere ,sesizare,critici impotriva unui lucrator în justitie este dezamorsata,iar partea vatamata este admonestata sau devine ținta unor comenzi penale.
Desi isi apara un drept legitim,partea vatamată este supusă la represalii de tot felul.Să nu-i spunem linșaj psihic că poate s-ar zice că e prea mult.Deși nu e, dacă ne gândim că este incriminată public,dar și oficial,ani de zile !Asta ca să aibă temă de casă.
Procurorii nu mai stau sa discute.
Sa ne fie clar  la toți românii,cine are controlul,puterea sau chiar destinul oamenilor în mână...aceștia sunt procurorii.
A devenit o certitudine faptul, că nu ai cum sa reacționezi la tacticile de manipulare judiciară.
Ce trebuie să facă în acest caz majoritatea oamenilor ?
Nimic se pare la o analiză statistică.
Despre ce este vorba?
Să vezi și să nu crezi. Procurorii răspund numai la comandă !Procedura penală permite controlul ierarhic superior, dar numai pentru verificarea respectării reglementărilor legale. Atât.
 In rest ancheta penală este nepublică,iar discursurile procurorilor pe spețe sunt nelegale.
Ar trebui să se știe !
Nu ne interesează păreri juridice din partea celor chemați să aplice legea,până la judecarea definitivă a omului,când suntem confruntați cu autoritatea judecății propriu zise.Aici intervine transparența și e bine să cunoaștem finalitatea actului de justiție,indiferent cine este afectat de puterea judecătorească.
In media,interviuri,comentarii se vehiculează după bunul plac- prezumția de nevinovăție.
Nimeni nu vrea să înțeleagă că această prezumție obligă  în egala masură procurorii la dovezi încă din prima fază a procesului penal, pentru a demonstra existența faptei penale,precum și acceptarea probelor în apărarea celor incriminați.
Aceste obligații subzistă până la judecarea definitivă de către instanțele judecătorești și nu până se efectuează ancheta penală.
Deci procurorii nu dau verdictul vinovăției penale așa cum le place unora să facă în propriile lor procese de intenție.
Asemenea atitudini, nu au  valoare în activitatea judiciară.
Așa prevede legislația penală românească și nicidecum cutuma declarativă a celor dispuși să țină discursuri pe această tema.
In ultimul timp știința dreptului a ajuns atât de bagatelizată de către cei care habar nu au de ea,încât soluțiile judiciare seamană tot mai mult cu scenarii inchizitoriale.
Recunoașteri autorizate de procurori pentru anihilarea probelor în apărare,activități în camera preliminară ,care nu analizează serios legalitatea rechizitoriului,iar cercetarea judecătorească este practic inexistență în cele mai multe cazuri.
Rechizitoriul,care este un act procesual de sesizare a instanței de judecată a ajuns să aibă valoarea declarativă a unei hotărâri judecătorești,deși nici-o lege din lume nu permite așa ceva.
Judecătorii în multe cazuri nu au autoritate profesională în fața procurorilor.....iar rezultatul costă Romania prin condamnările CEDO,imputate statului român la nivel de milioane de euro.
Toate aceste anomalii  pentru procese sunt apreciate ca fiind inechitabile.
De ce trebuie să ne învețe CEDO cum să aplicăm legile românești ,care au prioritate -nu am înțeles niciodată ?!
 De ce generații intregi trebuie să-și caute dreptatea în altă parte ,decât în Romania ? Nici acest lucru nu pot să-l înțeleg.
 Avem juriști de valoare care promovează legea în România,dar nu întotdeauna  sunt băgați în seamă de către cei care reprezintă autoritatea statului.
Mă întreb ce culoare are CIUMA ABUZURILOR,a încălcării legilor ,a depravării conducerii democratice a statului,a exchibiționismului manifestat public ,a lipsei de argumente legale,a comunicării la nivel de ”radio șanț”toate având un numitor comun -decredibilizarea Romaniei la nivel internațional.
Consecințele umilitoare ne privesc pe toți !De ce să fim obligați să suportăm aceste ”făcături” -  vorba unora din conducerea țării?
Comentariu Elena Albuțiu

Niciun comentariu: