joi, 16 martie 2017

Oportunități în trend

Se practică la ordinea zilei o politică de ruinarea adversarilor.
Oportunitățile politice sunt deghizate în probleme juridice în România .
Oamenii însă nu pot fi dați la o parte de câte ori vrei.Justiția are și ea limitele ei.
Incompetența domnește din păcate în statul, care se vrea de drept.Neprofesionalismul și reaua credință la fel.
Pe de altă parte internetul manipulează opiniile și promovează atacuri la persoană (acuzații).
In vacarmul general ,justiția scapă de sub control. Fiecare face ce-l  duce capul.
Asistăm mereu la semnalarea unor nelegalități în aplicarea legii cu încălcarea Constituției, prin Deciziile CCR,sau prin soluții și sancțiuni din partea CEDO.
Consiliul Superior al Magistraturii nu se implică suficient . Nu-și asumă responsabilități pentru harababura din justiție,deși este garantul independenței acesteia.
 Cazurile semnalate în CSM sunt bagatelizate,semnal de neglijență în sancționarea abuzurilor judiciare.
Parlamentarii sunt încremeniți de frică. Discursurile d-nei Turcan din partea PNL, sunt promovate în Parlamentul Romaniei la nivel de periferie politică. Auzim mereu cuvinte ,de genul ”toxice”,”mizerii”,etc. fără să identifice neregularitățile constatate ,fără să propună măsuri reparatorii,sau alternative gândite responsabil.
In același context constatăm că liderii PSD au început din nou războiul, pe teme răsuflate, care nu mai interesează pe nimeni și care nu duc nicăieri.
Se pare că Victor Ponta la intervale de timp își valorifică comportamentul critic pe plan politic, mai mult sau mai puțin argumentat, pe diverse teme,care reflactă doar dușmăniile lui personale.
Se pare că demisiile sale în cascadă de la vârful PSD au fost rapid înlocuite cu acțiuni gândite și la scurt timp apreciate electoral.Aspect se pare greu de suportat.
Si totuși vrem o justiție dreaptă,respectarea legii,promovarea în Romania a unui stat de drept,fără care nu vom putea ajunge la un nivel de viață superior,
Elena Albuțiu

Niciun comentariu: