sâmbătă, 30 martie 2019

Obsesia protestelor continuie

Prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor se prevede la cap.”Incompatibilități și interdictții,-art.9,că :
1.Judecătorii și procurorii nu pot face parte din partide sau formațiuni politice și nici să participe la activități cu caracter politic.
2..Judecătorii și procurorii sunt obligați în exercitarea atribuțiilor să se abțină  de la exprimarea  sau manifestarea în orice mod a convingerilor politice.”

Aceste interdicții sunt reluate în Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor ,la art.4.
”1.In indeplinirea atribuțiilor de serviciu judecătorii și procurorii  nu trebuie să fie influiențați de doctrine politice.
(2) Judecătorii și procurorii nu pot milita pentru a folosi prestigiul sau imaginea lor în scopuri politice.
In acest fel independența justiției ar avea de suferit.”

Din aceste interdicții rezultă că magistrații să nu facă politică.Acțiunile lor nu trebuie îndreptate împotriva unui partid și nici să nu sprijine un partid.
Nu trebuie să existe afiliere cu partide politice sau chiar cu o ideologie.
Concluzia ar fi că aceste interdicții legiferate se referă la asocierea magistratului cu factorul politic.

Așadar justiția reprezintă puterea judecătorească într-un stat de drept.
Puterea judecătorească este una din cele trei puteri fundamentale dintr-un stat democratic modern (celelalte puteri : executivul și legislativul )
Rolul puterii judecătorești este de a interpreta și aplica legile în numele statului.

Cum este organizată justiția ?
Nimeni nu este mai presus de lege,așa că în fața justiției nu trebuie să primeze alte caracteristici ale cetățenilor.Pe scurt justiția este unică,imparțială și egală pentru toți.
Ea se înfăptuiește în instanțe și în numele legii.

Dacă justiția se înfăptuiește în instanțe și nu pe treptele din fața instituțiilor care o găzduiesc,și nici prin audiențe la vicepreședintele Comisiei Europene din Bruxelles,atunci apare o mare suspiciune că unii  judecători și procurori protestatari din România , solicită control politic asupra  activității judiciare.
Cum ?
Un judecător-Cristian Dănileț ,fost membru CSM,participant activ la mai multe proteste organizate cu judecători și procurori,dar și la proteste stradale cu caracter pur politic.
Arogandu-și calități de lider-protestatar ,acesta declară public ”am ales 30 judecători și procurori de la toate instanțele ,de toate nivelurile din țară pentru a merge pe 4 aprilie 2019 la Bruxelles pentru a discuta cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans ,căruia îi va expune motivele protestelor magistraților români”.
Care-i situația magistraților români ?
Suspectează C.Danileț -cariera magistraților sub control politic ?
A ales controlul politic privind asemenea suspiciuni ?
Sunt aceste proteste generalizate în justiția română ?
Asemenea acțiuni,cum este demersul la Comisia Europeană se înscrie în libertatea de exprimare ?
Libertatea de exprimare este ”sfântă”,spune C Dănileț .
Cu acest slogan așteaptă magistrații protestatari răspuns politic ?
Nimeni nu vrea să vadă că politica mutilează puterea judecătorească ?
Ce fel de justiție așteptăm de la Bruxelles ?
O justiție unică,imparțială și egală pentru toți se înfăptuiește în Romania -în instanțe și în numele legii.Punct.
In timpul dedicat protestelor, cu de la sine putere ,din partea unor magistrați -organizați de un lider autointitulat,judecătorii comit cu bună știință ,refuzul de soluționarea cauzelor,cu care sunt investiți și pentru care sunt plătiți din bugetul de stat conform programului de lucru.
Un asemenea comportament definește -denegarea de dreptate,care înseamnă refuzul ,chiar temporar din partea unui organ de jurisdicție de a soluționa pricinile cu care a fost sesizat.
Denegarea de dreptate o recunosc justițiabilii ,care au dreptul legitim de a solicita judecătorilor să soluționeze cauzele cu care au fost sesizați în mod imparțial și într-un timp rezonabil,care în mod firesc înseamnă programul de lucru și planificarea în completuri de judecată.
Față de aceste obligații legiferate ,magistrații protestatari,care-și afișează imaginea la nivelul străzii  sau în pelegrinaj la instituții europene ,apar într-o confuzie regretabilă și inadmisibilă în manifestările organizate cu de la sine putere,deci anarhic,încălcându-și obligațiile de serviciu.
In acest mod este încălcată așadar și îndatorirea legală a magistraților de a soluționa cererile ce sunt de competența activității judiciare.....in instanțe sau parchete !
Incălcarea reglementărilor legale privind îndeplinirea atribuțiilor de serviciu este și în cazul magistraților un abuz,deci faptă ilicită și în consecință se cere a fi sancționată, iar pagubele cauzate în acest mod ,prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu să fie reparate .
Elena Albuțiu

Niciun comentariu: