Indicii temeinice

In România ,autoritatea publică este conferită unor organizații publice sau este exprimată prin însemne sau simboluri și prin regimul juridic pe care-l implică.
Exercitarea  calității oficiale se face numai de către persoanele investite cu asemenea calități.
In ultimul timp s-a observat și s-a informat opinia publică de către media,că există indicii temeinice că în unele cazuri s-a facilitat accesul la funcții publice de vărf ,din alte motive decât competența profesională.
Autoritatea Ministerului Justiției a fost împiedicată să-și exercite atribuțiile în unele domenii din Justiție.
In consecință s-a permis participarea pe funcție a unor magistrați,mai ales  procurori -sine die.
In unele cazuri, luarea unor măsuri disciplinare sau penale au fost atât de mult tergiversate,încât au devenit caduce.
In cazul unui judecător de la Inalta Curte de Casație și Justiție,s-au fost folosit acte false ,pentru facilitarea întocmirii de documente false,cum au fost protocoalele încheiate cu instituții ale statului,care nu aveau atribuții prin lege ,în desfășurarea proceselor penale.
Alte aspecte care duc la decredibilizarea unor funcții ocupate în instituțiile de autoritate ale statului și în justiție sunt nenumăratele profesii în stat, ocupate pe criterii subiective,cum ar fi cumetriile,nepotismele,amantlâcuri,interesele unor oameni de afaceri,politici pentru a pune mâna pe putere și bani toate ,pe principiul ”micul troc”atât în domeniul social,relațional cât și financiar.
Se vorbește mult în discursuri populiste de” independența” în justiție,sau despre așa zisele” imixtiuni” în actul de justiție,ca pretinse abuzuri.
In asemenea cazuri se pune în discuție ,care este beneficiul părților într-un proces penal,care trebuie și el ocrotit de abuzuri și arbitrariu ?
In acest context ne punem întrebarea,dacă ”independența ”nu este cumva un paravan al magistraților incorecți ?
Modul de aplicare a legii pentru adoptarea unor soluții în justiție,este sau nu posibil să fie analizat de organe precum cele disciplinare sau penale ?
In cele din urmă trebuie să fim cu toții de acord că este periculoasă concepția că o decizie a judecătorilor nu poate fi criticată. Autoritatea unei hotărâri judecătorești este cu totul altceva.
Răspunderea disciplinară a magistraților este legiferată și poate fi antrenată cu privire la abateri,care constau în activități și decizii luate în cursul exercitării funcției,nerespectarea din motive imputabile a dispozițiilor legale ,încălcarea obligațiilor profesionale în raport cu justițiabilii.
Hotărârea CSM nr.326 din 28 august 2005 prevede că Inspecția judiciară verifică sesizările CSM în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare  a judecătorilor și încălcarea obligațiilor profesionale în raport cu justițiabilii.
Cert este însă,că până acum există indicii temeinice, că  nu a fost îndepărtat nimeni din magistratură pentru incapacitate profesională,deși legea prevede acest drept ca un motiv de încetarea funcției.
S-ar putea crede ar fi un impediment pentru mai multă rigurozitate, faptul că cercetările se fac de colegi de ai lor.
Mai mult,se știe din practica făcută publică ,că magistrații sunt reticenți la verificări,fie că sunt incompetenți și știu că vor răspunde pentru erori și atunci fac orice ca instituția răspunderii să nu funcționeze,fie că nu-și asumă resposabilitatea profesiei.
O singură concluzie se poate trage printr-o analiză a acestor probleme ce se pot ivi în actul de justiție și anume faptul că există o anume incompetență în sistem.
Deci numai prin  asumarea unor responsabilități sporite în conformitate cu legea ,pentru înlăturarea abuzurilor și a arbitrariului în justiție, există garanția  instalării ireversibile a statului de drept în România.
Elena Albuțiu